Inca o zi in care lucrurile se orienteaza incet si greu prin anotimpul asta intunecat in care toate se deplaseaza cu viteza melcului, in care un ceai nu substituie de obicei nostalgia ideii de a bea ceai, infasurat intr-o patura calda,si cu o carte buna in mana...imi fac un ceai si stau in fata calculatorului, dar nu e acelasi lucru...Nimic nu se mai aude din strada, totul e amortit, incremenit in timp- nu m-as mira prea tare sa ies la geam si sa vad oameni intepeniti in pozitii ciudate pe strada, masini oprite -regulamentar sau nu, ca ci ce mai e regulamentar in ziua de azi?-intr-atat de stins e sfarsitul asta de toamna, nici aburii ceaiului nu-l mai pot dezmorti...Si-o muzica in surdina vine de undeva, nu se stie de unde, ea singura mirosind a viata, dar palpairea ei e prea firava si , coplesita fiind, dispare. Ce reci trec clipele, ce incet trece anul ajuns la sfarsit..parca se scurge fara putere, ca un batran care abia isi mai taraie pasii tremurati spre o destinatie pe care numai o intuieste, dar de care ii este foarte frica si amana sa se gandeasca la ea.

De-a cuvintele...

De-ar fi sa ne jucam de-a cuvintele, eu mi-as alege cuvantul “ sunt”. Sunt de fier, de otel, de neatins sau sunt de stanca. Sau de piatra. Sau de in si de canepa. Sunt de emotie, de tristete, de nebunie...cate putin din toate...Sunt aici. Pot fi dincolo. Dar dincolo ma sperie asa ca aleg sa fiu aici. Acum . Il astept pe maine sa treaca in vizita ca sa pot fi acolo. Dar maine de obicei imi trage clapa si nu vine. Degeaba fac curatenie in casa, in asteptarea lui. E acelasi azi obosit, perimat si desuet care vine plictisit ca si cum n-ar fi avut niciun chef de plecat de acasa...Scoate cuvinte monosilabice, se taraie spre servici si inapoi, asteapta sa vina seara...Si iar , alt azi. Si altul. Am sa il intreb pe unul din ei de ce se descurca asa de greu atunci cand trebuie sa vina in vizita la mine. De unde lenea asta. Aproape scarba...Eu nu eram asa. Dar probabil mi-a adus un microb de scarba de prin casele de unde a fost. Mai stii pe unde umbla??
Hmm...Sunt singura cu azi. Dar nu ne mai vorbim. Inainte obisnuiam sa ne povestim asa de multe...Acum ajungem foarte repede la reprosuri si preferam sa tacem. E mai bine asa.
Acum de-abia asteptam sa se termine vizita . Poate aziul de maine va fi mai vorbaret. Mai gentleman. Mai haios. Mai bucuros si mai sensibil. Mai dragut. Mai plin de sperante.
Poate. Sper. Dar daca maine nu va mai veni nimeni in vizita??