Ce te poate face fericit?

Sunt atatea lucruri care te pot face nefericit incat este foarte greu sa te mai faca ceva fericit. Si apoi nefericirea are voluptatea ei, te hraneste, pe cand fericirea este orientata ca o oglinda, in primul rand asupra celor de langa tine. In concluzie, este mult mai greu sa fii fericit decat nefericit. Nefericirea este o moda care contamineaza. Fericirea insa...nu se poate defini prea simplu. Cand inlaturi de langa tine toate lucrurile care te-ar putea face fericit, apoi toate lucrurile care te-ar putea face nefericit si ceea ce ramane iti mai da energie macar pentru un singur pas, apoi aceea este fericirea.

Literatura ca o haina de casa

Ce este literatura ?Pentru unii-nimic. Pentru altii- ceva plictisitor de care intorc capul, stanjeniti, in timp de stau aplecati asupra vreunei masini de cusut personaje funeste de actiuni istovitoare sau a vreunui utilaj de intins la maxim gandurile si sentimentele, in mod direct...mult prea direct, din pacate, incat, la sfarsit nu mai ramane nimic din ele.
Pentru unii literatura este un film frumos pe care l-au vazut in copilarie, in cinematografe racoroase, in care se fuma si se manca seminte pe ascuns, dar se injura pe sleau, la fiecare tresarire necontrolata a peliculei. Filmul nu si-l mai aduc aminte, dar retraiesc placut atmosfera, cu ochii inchisi in spatele vrafului inepuizabil de dosare care le invadeaza biroul zi de zi. Pentru cei mai multi insa, literatura reprezinta ruda indepartata de la tara care vine in vizita foarte rar si sta foarte putin, de teama sa nu deranjeze. Se asaza intotdeauna pe marginea canapelei, gata in fiecare secunda sa se ridice. Sfaturile acestei rude sunt foarte intelepte, o recunosc toti, dar ruda miroase asa de tare a vechi incat tuturor le e rusine cu ea si incearca sa contramandeze orice vizita in perioada in care sunt vizitati de ea. In concluzie, in ziua de azi literatura este ca o haina de casa, in care te simti foarte bine, in largul tau, dar in care ti-e frica sa te vada si altii, pentru ca nu da bine.

Cand am implinit 20 de ani...

Ar fi interesant de rememorat cum era in ziua in care am implinit 20 de ani...
http://www.youtube.com/watch?v=G3DJZumrKEA

Inca un an a mai trecut peste noi, punandu-ne in ochi si in suflet curcubeie de viata, a mai adaugat fapte bune dar si regrete pe rabojul timpului, ne-a insufletit mersul mai departe in straluciri de artificii si iz dulceag de sampanie, si peste toate zapada a cazut pura, acoperind cu stralucirea ei urmele inegale cu care am trecut prin viata- uneori mai apasat, alteori sovaielnic, oferindu-ne prilejul unei carari neatinse, un fel de a doua sansa in viata, fara asteptari si fara nostalgii desarte, doar cu bucurii marunte si cu tristeti de-o clipa.
La multi ani tuturor!

Inca o zi in care lucrurile se orienteaza incet si greu prin anotimpul asta intunecat in care toate se deplaseaza cu viteza melcului, in care un ceai nu substituie de obicei nostalgia ideii de a bea ceai, infasurat intr-o patura calda,si cu o carte buna in mana...imi fac un ceai si stau in fata calculatorului, dar nu e acelasi lucru...Nimic nu se mai aude din strada, totul e amortit, incremenit in timp- nu m-as mira prea tare sa ies la geam si sa vad oameni intepeniti in pozitii ciudate pe strada, masini oprite -regulamentar sau nu, ca ci ce mai e regulamentar in ziua de azi?-intr-atat de stins e sfarsitul asta de toamna, nici aburii ceaiului nu-l mai pot dezmorti...Si-o muzica in surdina vine de undeva, nu se stie de unde, ea singura mirosind a viata, dar palpairea ei e prea firava si , coplesita fiind, dispare. Ce reci trec clipele, ce incet trece anul ajuns la sfarsit..parca se scurge fara putere, ca un batran care abia isi mai taraie pasii tremurati spre o destinatie pe care numai o intuieste, dar de care ii este foarte frica si amana sa se gandeasca la ea.

De-a cuvintele...

De-ar fi sa ne jucam de-a cuvintele, eu mi-as alege cuvantul “ sunt”. Sunt de fier, de otel, de neatins sau sunt de stanca. Sau de piatra. Sau de in si de canepa. Sunt de emotie, de tristete, de nebunie...cate putin din toate...Sunt aici. Pot fi dincolo. Dar dincolo ma sperie asa ca aleg sa fiu aici. Acum . Il astept pe maine sa treaca in vizita ca sa pot fi acolo. Dar maine de obicei imi trage clapa si nu vine. Degeaba fac curatenie in casa, in asteptarea lui. E acelasi azi obosit, perimat si desuet care vine plictisit ca si cum n-ar fi avut niciun chef de plecat de acasa...Scoate cuvinte monosilabice, se taraie spre servici si inapoi, asteapta sa vina seara...Si iar , alt azi. Si altul. Am sa il intreb pe unul din ei de ce se descurca asa de greu atunci cand trebuie sa vina in vizita la mine. De unde lenea asta. Aproape scarba...Eu nu eram asa. Dar probabil mi-a adus un microb de scarba de prin casele de unde a fost. Mai stii pe unde umbla??
Hmm...Sunt singura cu azi. Dar nu ne mai vorbim. Inainte obisnuiam sa ne povestim asa de multe...Acum ajungem foarte repede la reprosuri si preferam sa tacem. E mai bine asa.
Acum de-abia asteptam sa se termine vizita . Poate aziul de maine va fi mai vorbaret. Mai gentleman. Mai haios. Mai bucuros si mai sensibil. Mai dragut. Mai plin de sperante.
Poate. Sper. Dar daca maine nu va mai veni nimeni in vizita??